Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Culturii

A A A

Aplică la proiectele
Culturale / Editoriale

Rezultate

Liceul-internat republican de muzică "Ciprian Porumbescu", susținut de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian Candu

Publicat:Thu, 02/16/2017 - 17:00

Astăzi, 16 februarie, colectivul de profesori și elevi ai Liceului-internat republican de muzică "Ciprian Porumbescu", a fost vizitat de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian Candu. Oficialul a fost însoțit de Ministrul Culturii Monica Babuc, la inițiativa căreia a fost întreprinsă această vizită.

 

Președintele Parlamentului a venit în fața pedagogilor și a elevilor cu mai multe inițiative ce vizează îmbunătățirea condițiilor și a procesului de desfășurare a studiilor în această instituție. Adrian Candu a declarat că, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, intenționează să instituie premiile Președintelui Parlamentului, celor mai buni elevi din liceu. În cadrul vizitei, demnitarul a venit cu o primă sumă în valoare de o sută mii lei, oferită pentru renovarea sălii de concerte, bani adunați în urma organizării de către Parlament și Casa Regală din România a unui concert de caritate întru suportul Liceului-internat republican de muzică "Ciprian Porumbescu", dedicat aniversării a 150 de ani ai Casei Regale. Totodată, Președintele Parlamentului Adrian Candu a mărturisit că, dorește să instituie o tradiție - imnul intonat în debutul sesiunilor Parlamentului să fie interpretat de elevii acestui Liceu.

 

La rândul său, Ministrul Culturii Monica Babuc a afirmat în fața tuturor celor prezenți în sală, că țara noastră este foarte bogată în talente, fapt pentru care trăiește un sentiment profund de mândrie, încurajând copiii să persevereze în activitatea lor de studiere a artei muzicale. Oficialul a salutat receptivitatea speakerului Adrian Candu de a fi alături de această instituție prin oferirea patronajului Parlamentului, menționând, în context, că Ministerul Culturii va susține procesul de reparație a edificiului liceului, iar premiile Ministerului vor fi acordate pentru cei mai buni și talentați elevi și profesori.

 

Liceul-internat republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, a fost fondat în anul 1940 sub egida Conservatorului de Stat din Chişinău. Mulţi dintre absolvenţii Liceului au devenit personalităţi marcante ale ţării printre care Serghei Lunchevici, Anna Strezev, Eugen Doga, Vasile Iovu, Constantin Rusnac, Ion Josan, Ştefan Petrache, Ion Aldea-Teodorovici, Maria Codreanu, Aurelian Dănilă, Marian Stârcea și mulți alții. Dintre promoţiile mai recente de absolvenţi ai Liceului au obţinut deja performanţe deosebite, fiind premianți ai multiplelor concursuri naționale și înternaţionale de prestigiu: Iurie Mahovici, Anatol Lapicus, Ilian Gârneţ, Ilona Stepan, Ion Buinovschi, Alexandru Timofeev, Marcel Comendant ș.a. Absolvenţii Liceului-internat republican de muzică „C. Porumbescu” sunt profesori ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Colegiului de Muzică „ Stefan Neaga”, ai altor licee de muzică din țară. Aceștia sunt și membri ai celor mai vestite formaţii muzicale din țară precum orchestra Teatrului de Operă şi Balet, Filarmonica Naţională, orchestra Companiei Teleradio Moldova, orchestra “Lăutarii”, iar alţii duc faima şcolii departe de hotarele țării.