Consiliul sectorial în domeniul asistenţei externe în domeniul culturii a fost creat în baza Hotarîrii Guvernului nr. 12 din 19.01.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cadrul instituţional şi mecanismul de coordonare a asistenţei externe acordate Republicii Moldova de organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare.
Consiliul sectorial în domeniul asistenţei externe în domeniul culturii este organul consultativ, creat în baza principiului de parteneriat, abilitat cu funcţii de programare şi monitorizare sectoriale a proiectelor şi programelor de asistenţă externă.
Preşedinţia consiliului sectorial este asigurată de coordonatorul de sector. Consiliul sectorial are în componenţa sa:
- şefi ai subdiviziunilor responsabile de formularea, monitorizarea şi evaluarea politicilor în sector şi ai direcţiilor de integrare europeană;
- reprezentanţi ai donatorilor activi în sector;
- reprezentant(ţi) ai unităţii naţionale de coordonare;
- reprezentant(ţi) ai sectorului privat (în caz de relevanţă);
- reprezentant(ţi) ai organizaţiilor obşteşti (în caz de relevanţă);
- reprezentanţi ai altor instituţii relevante.
Consiliul sectorial se convoacă de cîte ori este necesar, dar nu mai rar decît o dată în trimestru.
Consiliul sectorial are următoarele atribuţii de bază:
1. identifică, formulează şi propune autorităţii naţionale de coordonare priorităţile de asistenţă pentru sector, inclusiv propunerile de proiecte, asigurînd complementaritatea şi excluderea dublărilor;
2. participă la elaborarea / îmbunătăţirea, la nivel de sector, a strategiilor şi planurilor de acţiuni, strategiilor sectoriale de cheltuieli referitor la integrarea acţiunilor şi mijloacelor financiare preconizate cu suport extern în bugetul public naţional;
2. participă la elaborarea / îmbunătăţirea, la nivel de sector, a strategiilor şi planurilor de acţiuni, strategiilor sectoriale de cheltuieli referitor la integrarea acţiunilor şi mijloacelor financiare preconizate cu suport extern în bugetul public naţional;
3. asigură monitorizarea proiectelor şi programelor de asistenţă externă în astfel încît:
- proiectele şi programele de asistenţă externă în sector să fie implementate eficace şi în termen;
- acţiunile şi rezultatele planificate să contribuie la atingerea obiectivelor;
- mijloacele să fie utilizate în cel mai eficient mod;
4. recomandă/ia măsuri active de îmbunătăţire/remediere în cazul apariţiei unor probleme de ordin operaţional sau în cazul în care atingerea rezultatelor scontate în cadrul proiectelor şi programelor de asistenţă externă nu este certă;
5. examinează şi aprobă rapoartele de monitorizare a proiectelor şi programelor de asistenţă externă implementate în sector;
6. evaluează impactul şi durabilitatea asistenţei acordate în sector pentru atingerea obiectivelor strategice.