GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film ClassFest 2023, ediţia a XII-a

 Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice organizează, în perioada 20-24 noiembrie 2023, cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film ClassFest”, secţiunea Cinematografie – o acţiune artistică internaţională, unică în Republica Moldova, care promovează creațiile tinerilor cineaşti, încurajează schimbul de experienţă şi relaţiile profesionale între studenții, profesorii, profesioniştii din R. Moldova și cei din școli de film europene, familiarizând publicul larg cu filmele realizate de generaţia tânără, promovând valorile artei contemporane şi dialogul intercultural.

 

 Această ediție a festivalului, dedicată artei cinematografice, va contribui la promovarea și dezvoltarea creativităţii și autenticităţii tinerilor regizori, operatori de imagine, producători de film și televiziune. Tinerii cineaști vor prezenta filme realizate recent, care denotă viziuni personale asupra crizelor provocate de război, asupra problemelor de ordin umanitar, social, politic,  cultural, cât și asupra societății din care fac parte.

Odată cu prezentarea producțiilor cinematografice, realizate de studenţii școlilor de film din mai multe țări, organizatorii festivalului își propun realizarea de workshopuri tematice și întâlniri cu discuții între studenții și profesorii diferitor Universități și Academii, pentru un schimb de experienţă, de metode şi de opinii.

Ediţia a XII-a întruneşte la Chişinău reprezentanţi ai următoarelor şcoli de film: Institutul de Stat de Teatru și Cinematografie, Erevan, Armenia; Școala de Cinema și Științe Audiovizuale (ESCAT), Tours, Franța; Universitatea de Televiziune și Film (HFF München), Germania; Universitatea de Stat Teatru și Film Shota Rustaveli, Georgia; Academia de Arte din Florența, Italia; Școala Națională de Film, Televiziune și Teatru, Lodz, Polonia;Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, România; Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Republica Moldova.

În cadrul festivalului vor fi prezentate peste 70 de filme artistice, documentare și animație, secundate de discuții.  Participanții festivalului vor fi antrenați în workshop-uri coordonate de cineaști din România si Germania.

Ceremonia de deschidere a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film ClassFest2023 va avea loc în ziua de 20 noiembrie, ora 18.30 la Centrul de dezvoltare a industriilor creative ARTCOR (str. 31 august 1989, nr. 137).

 

Partenerii generali: Biroul de Cooperare al Elveției/Guvernul Elveției, Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Parteneri strategici:Ambasada Franței în Republica Moldova, Alianța Franceza din Moldova, Centrul Cultural German ACCENTE /  Goethe - Zentrum Chișinău, Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinău, Direcţia Cultură a Primăriei municipiului Chişinău, Centrul industriilor creative ARTCOR, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, OWH Studio.

Parteneri Media: TV 8, Jurnal TV, UNIMEDIA, MOLDOVA.ORG, Agenţia de presă INFOTAG, MoldKorr, Privesc.eu, diez.md.

Dates: 
Luni, 20 Noiembrie, 2023 - 10:00 to Vineri, 24 Noiembrie, 2023 - 22:00