GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Patrimoniu cultural

Publicat:08.07.2026 - 11:50

Peste 20 de mii de persoane au vizitat, în acest an, expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, organizată la Chișinău și Bălți în perioada 12 iunie – 6 iulie 2026. Expoziția a atras circa 17.500 de vizitatori la Chișinău și aproximativ 3.000 la Bălți, unde evenimentul a fost organizat pentru prima dată.

Romanian
Publicat:07.07.2026 - 17:06

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a avut o întrevedere cu o delegație de experți din cadrul Expertise France și OPPIC, instituție publică franceză a Ministerului Culturii din Franța, specializată în gestionarea proiectelor majore de conservare și restaurare a patrimoniului cultural. La discuții au participat, de asemenea, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ai Agenției Franceze de Dezvoltare.

Romanian
Publicat:06.07.2026 - 16:59

Festivalul de Film și Istorii „Memorie și Identitate” s-a încheiat astăzi, de Ziua comemorării victimelor deportărilor staliniste din Republica Moldova. Activitățile ultimei zile s-au desfășurat la Chișinău și au început cu depuneri de flori la Gara Feroviară, în memoria victimelor deportărilor. Ulterior, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, a avut loc dezbaterea „Unitate prin memorie: integrarea Republicii Moldova în UE”, urmată de proiecția filmului „Anul nou care n-a fost”.

Romanian
Publicat:06.07.2026 - 12:27

La 6 iulie, Republica Moldova marchează Ziua comemorării victimelor deportărilor staliniste. Programul comemorativ a început la Monumentul Deportaților din Chișinău, cu un miting-requiem dedicat celor deportați, persecutați și condamnați de regimul totalitar comunist. La ceremonia comemorativă au participat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, ministrul Culturii, Cristian Jardan, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Alexandru Postică, deputați, reprezentanți ai autorităților publice, oameni de cultură, reprezentanți ai societății civile, precum și foști deportați și urmași ai victimelor.

Romanian
Publicat:03.07.2026 - 14:40

În perioada 30 iunie – 3 iulie 2026, o delegație formată din specialiști din domeniul muzeal din Republica Moldova a efectuat o vizită de studiu în județul Maramureș, România. Activitatea a fost organizată în cadrul cooperării dintre Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Consiliul Județean Maramureș.

Romanian
Publicat:28.06.2026 - 17:31

A doua ediție a Congresului Național al Memoriei s-a desfășurat la Palatul Republicii, evenimentul fiind dedicat comemorării victimelor deportărilor, represiunilor politice și foametei organizate de regimul totalitar comunist. Congresul a avut loc într-un context cu o semnificație aparte pentru memoria colectivă a Republicii Moldova, anul 2026 marcând 80 de ani de la foametea organizată din 1946–1947 și 85 de ani de la primele deportări din 1941. 

Romanian
Publicat:25.05.2026 - 16:01

Un număr record de vizitatori a fost înregistrat în cadrul Nopții Europene a Muzeelor 2026. În total, instituțiile muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii au fost vizitate de peste 49 de mii de persoane, confirmând interesul în creștere al publicului pentru activitățile culturale și educative desfășurate în spațiile muzeale.

Romanian
Publicat:22.05.2026 - 14:33

În perioada 20–21 mai 2026, la Chișinău, s-a desfășurat Trainingul național „Protejarea patrimoniului cultural în caz de conflict armat: implementarea Convenției de la Haga și a celor Două Protocoale (1954 și 1999)”. Instruirea a avut drept obiectiv consolidarea capacităților instituționale și intersectoriale de prevenire, gestionare și intervenție în situații de risc ce pot afecta patrimoniul cultural în contextul conflictelor armate

Romanian
Publicat:16.04.2026 - 08:40

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor va fi marcată, în acest an, în Republica Moldova printr-un plan de activități desfășurate la nivel național. Sub genericul „Răspuns de urgență pentru patrimoniul viu în contexte de conflicte și dezastre”, ediția își propune să aducă în prim-plan preocupările actuale privind protejarea patrimoniului cultural în fața riscurilor contemporane. Activitățile vor avea loc în perioada aprilie–mai 2026.

Romanian

Pagini

Subscribe to RSS - Patrimoniu cultural