La data de 19 mai, curent, Ministrul Culturii Monica Babuc a avut o întrevedere cu Preşedintele Academiei de Arte din Ungaria, György Fekete. Întâlnirea a avut loc la Budapesta, în cadrul vizitei sale oficiale în Ungaria.
Oficialul moldovean a mulţumit Academiei de Arte de la Budapesta pentru găzduirea expoziţiei de pictură moldovenească care va fi vernisată vineri, 20 mai, şi pentru deschiderea faţă de cooperarea în domeniul culturii cu Republica Moldova. De asemenea, Ministrul Culturii a solicitat suportul Academiei de Arte din Ungaria în facilitarea schimburilor reciproce de expoziţii şi de artişti, în contextul semnării Protocolului privind cooperarea în domeniul culturii cu Ungaria.
La rândul său, György Fekete a apreciat interesul acordat de Republica Moldova întăririi relaţiilor culturale moldo-maghiare şi aprofundării parteneriatelor bilaterale care sunt abia la început de cale pentru Academia de Arte de la Budapesta, deschisă acum patru ani. Demnitarul maghear s-a arătat deschis faţă de schimburile de experienţă şi de continuarea expoziţiilor reciproce de artă plastică, menţionând rolul de pionierat al Academiei maghiare în domeniul tehnologiilor de digitalizare de ultimă generaţie a patrimoniului cultural. György Fekete a acceptat invitaţia Ministrului Culturii Monica Babuc de a vizita Chişinăul.
Pe durata discuțiilor părțile și-au arătat disponibilitatea în consolidarea cooperării bilaterale, concluzionând că istoria, geopolitica şi elementele comune ale mentalităţii celor două popoare constituie un liant ce poate fi fructuos valorificat pe plan cultural.
Tot în această zi, Ministrul Culturii a avut o întrevedere cu Directorul general al Muzeului Naţional Maghiar, László Csorba. Monica Babuc a apreciat atitudinea maghiarilor față de reconstituirea propriei istorii şi recuperarea memoriei istorice naţionale. În context, Monica Babuc a lansat o invitație Directorului general al Muzeului Naţional Maghiar, ca instituția pe care o reprezintă, să vină cu o expoziţie istorică tematică la Chişinău. De asemenea, Ministrul Culturii a venit cu propunerea vernisării unei expoziţii tematice la Budapesta care ar putea reprezenta, spre exemplu, icoanele basarabene din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă, cultura Cucuteni sau o altă tematică.
Pentru aprofundarea cooperării dintre Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Muzeul Naţional Maghiar, Ministrul Culturii a propus semnarea unui memorandum de înţelegere între cele două instituţii, idee agreată de către László Csorba. Acesta s-a arătat deschis spre astfel de colaborări, fiind un bun cunoscător al istoriei maghiarilor şi a conexiunilor poporului maghiar cu popoarele învecinate, inclusiv cu Moldova istorică. Directorul general al Muzeului Naţional Maghiar a asigurat delegaţia moldovenească de prietenia sa şi de suportul pe care îl va acorda viitoarelor proiecte comune.







