
Cu prilejul aniversării a 70 de ani de la nașterea pictorului Tudor Zbârnea, Biblioteca Națională a Republicii Moldova anunță lansarea monografiei biobibliografice „TUDOR ZBÂRNEA”. Lucrarea apare în cadrul proiectului editorial „MOLDAVICA”, seria „PLASTICIENII MOLDOVEI”. Autor: Victoria Stanchevici. Lansarea se va desfășura în spațiul expoziției personale „Arheologia Spiritului”, unde vor fi expuse o serie de lucrări reprezentative ale artistului. La eveniment sunt invitate multe personalități marcante ale culturii, științei și artei. În cadrul evenimentului, vor susține alocuțiuni: Acad. Ion Tighineanu, președinte al Academiei de Științe a Moldovei, Dr. Maria Bilașevschi, critic și istoric de artă, președintă a UAP, România, Filiala Iași; Ghenadie Jalbă, pictor, președinte al Consiliului Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Dr. hab. Tudor Stavilă, istoric și critic de artă.
