GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Noiembrie – luna Bach la Sala cu Orgă

Festivalul Internațional „J.S. Bach”, ajuns la ediția a XIV-a, aduce în acest an patru seri de muzică excepțională, cu invitați de renume din Franța, Spania, Cuba și Germania.

Între 14 și 27 noiembrie, publicul este invitat la un adevărat maraton al inspirației, al improvizației și al emoției – în spiritul universal al lui Bach.

14 noiembrie – Deschiderea Festivalului „J.S. Bach”

Recital de orgă – Vincent Dubois (Franța)

Festivalul se deschide cu un oaspete de excepție: Vincent Dubois, organist titular al Catedralei Notre-Dame din Paris, aflat pentru prima dată la Chișinău.
Publicul va asculta lucrări de Bach, Franck, Vierne, Saint-Saëns, Dupré, dar și o improvizație live spectaculoasă – semnătura unui autentic maestru al claviaturii.

16 noiembrie – Ana Carla Maza Trio – En Ritmo Cubano (Spania–Cuba)

În spiritul tradiției festivalului, această seară oferă publicului „un alt fel de concert” – o incursiune plină de viață în lumea jazzului. Ana Carla Maza Trio aduce un sunet vibrant, o fuziune între rumba, tango și bossa-jazz – o explozie de ritm și culoare.
Așa cum Bach a fost părintele improvizației, muzica serii ne amintește că, dacă ar fi trăit astăzi, poate ar fi fost și el un pasionat jazzman.

18 noiembrie – Armonii fără sfârșit – Concert aniversar Cristian Florea

O seară de sărbătoare la Sala cu Orgă.
Festivalul îl omagiază pe maestrul Cristian Florea – violoncelist și prim-dirijor al Orchestrei Naționale de Cameră, fondator al acestui festival.
Alături de Orchestra Națională de Cameră, Corul Național de Cameră și discipolii săi remarcabili – Claudio Bohórquez (Germania), Ana Carla Maza (Spania/Cuba) și tânăra Anastasia Petrov – maestrul Florea propune o seară de emoție și recunoștință.
În program: Couperin, Haydn, Bruch, Ceaikovski, Fauré, Popper, Villa-Lobos, Bartók.

27 noiembrie – Oratoriul de Crăciun de J.S. Bach, BWV 248

Festivalul se încheie cu o lucrare monumentală de o frumusețe rară – Oratoriul de Crăciun.
Orchestra și Corul Național de Cameră, alături de soliștii Olesea Roman-Stratulat, Lilia Istratii, Christophe Poncet de Solages (Franța) și Vitalie Maciunschi, sub bagheta lui Cristian Florea, vor readuce lumina și măreția lui Bach în toată splendoarea ei.

Parteneri: Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Swiss Cooperation in Moldova, Goethe-Zentrum Chișinău, Alliance Française de Moldavie, Ambasada Franței în Republica Moldova, TVR Moldova.

Toate concertele încep la ora 18:30.
Biletele pot fi procurate la casa de bilete (tel. 022 22 25 28) sau online: iticket.md/event/location/organ-hall

Dates: 
Vineri, 14 Noiembrie, 2025 - 18:30 to Joi, 27 Noiembrie, 2025 - 20:30