GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

„TOURISM & TRAVEL EXPO”, 6 - 9 aprilie, la MoldExpo

În perioada 6-9 aprilie 2023, C.I.E. „Moldexpo” găzduiește expoziția „TOURISM & TRAVEL EXPO”, cu participanți din Republica Moldova, dar și din alte țări, printre care Bulgaria, Georgia, România.

Pentru industria autohtonă a turismului, care a fost afectată de crizele din ultimii ani, această expoziție reprezintă un proiect social, menit să contribuie la promovarea Republicii Moldova, ca o destinație atractivă, cu potențial care își merită locul în circuitul turistic mondial. Țara noastră va fi reprezentată la expoziție preponderent de consiliile raionale, care vor întruni în standuri comune pensiuni, locații, muzee, rezervații naturale, lăcașe de cult și alte elemente ale turismului rural.

Anume pentru participanții autohtoni a fost lansat în cadrul expoziției un proiect aparte „Casa părintească”, care reprezintă o competiție pentru cea mai bună prezentare a raionului. Elementul de bază al proiectului îl constituie o casă autentică recondiționată și pusă în serviciul turistic, cu accent pe folclor, bucătărie tradițională, obiecte de artizanat, tot ceea ce reprezintă tezaurul cultural și casa noastră, moștenite de la străbuni.

Ministerul Culturii a întreprins cele mai diverse acțiuni pentru a susține turismul rural, dar și a promova valorile noastre sacre.

Expoziția dată este însoțită de un program consistent de evenimente conexe, unul dintre care este conferința de presă comună a autorităților de resort din Republica Moldova și România, tema fiind: „Lansarea parteneriatului strategic Republica Moldova – România în domeniul turismului”. Conferința va fi susținută de oficialii Republicii Moldova și ai României.

Expoziția ,,TOURISM & TRAVEL EXPO” promite să ia conturul unei platforme importante de comunicare, care va oferi posibiltăți reale de promovare a imaginii și ofertelor participanților.

Menționăm că evenimentul este susținut de Ministerul Culturi în colaborare cu C.I.E. „Moldexpo”, Agenția de Investiții, asociațiile naționale specializate în turism și domeniile conexe, Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală, I.P. ODA, altele.

Agenda evenimentului

Dates: 
Joi, 6 Aprilie, 2023 - 10:00 to Duminică, 9 Aprilie, 2023 - 17:00