GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Instituirea Oficiului Național de Dezvoltare a Culturii, aprobată de Executiv

Publicat:24.07.2024 - 11:23

24 iulie 2024, Chișinău - Centrul Național de Educație prin Artă va fi reorganizat în Instituția Publică „Oficiul Național de Dezvoltare a Culturii (IP ONDC)”. O decizie, în acest sens, a fost luată la ședința de astăzi a Executivului.

Noua structură va gestiona Fondul național al culturii și va selecta proiectele culturale și editoriale care vor fi finanțate din bugetul de stat.

Activitatea și procesul decizional al ONDC vor fi supravegheate și monitorizate de Consiliul Oficiului, format din șapte membri, numiți de Ministerul Culturii, iar directorul va fi selectat în urma unui concurs public și transparent, pentru un mandat de patru ani.

„Pe lângă proiectele culturale și cele editoriale, în anul 2024, urmеаză а fi implementate alte noi proiecte de finаnțаrе. Acestea vог solicita о implicare activă, inclusiv а Oficiului Național de Dezvoltare a Culturii. Vorbim despre implementarea programului de susținere a revistelor culturale și celui de sprijin al traducerilor cărții naționale în străinătate, despre  programele locale de dezvoltare culturală și cele de susținere а dоmепiilоr аrtе, educatie рrin аrtă, studii și analize”,  a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.