GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Andrei Chistol în vizită de lucru la Hâncești

Publicat:06.09.2023 - 13:10

Pe 5 septembrie, secretarul de stat Andrei Chistol a mers în vizită de lucru în raionul Hâncești.

Oficialul a participat la întrunirea lunară a administraţiei raionului Hânceşti cu primarii unităţilor administrativ-teritoriale şi şefii serviciilor descentralizate și desconcentrate, unde s-au abordat mai multe subiecte de actualitate, punctate soluții pentru depășire a crizelor existente, dar și proiectele economice cu impact major asupra culturii, pe viitor.

Andrei Chistol a informat primarii din raion despre oportunitățile de finanțare a afacerilor din domeniul turismului, lansate de minister împreuna cu partenerii de dezvoltare si instituțiile guvernamentale.

Andrei Chistol a vorbit și despre elaborarea unui  nou model de finanțare a domeniului cultural, mai ales prin valorificare potențialului turistic și a modelelor europene de interferențe sectoriale, susținerea activității caselor de cultură, bibliotecilor, tuturor măsurilor de promovare și protejare a patrimoniului cultural.

Celor prezenți li s-au prezentat programele de formare continuă, inițiate de minister, pentru pregătirea specialiștilor din cadrul muzeelor, bibliotecilor și caselor de cultura finanțate de minister, li s-au adus la cunoștință  modificările operare la Legea cu privire la biblioteci. S-a vorbit și despre consolidarea rolului Centrului Național de Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial în acordarea suportului metodic instituțiilor de cultura din teritoriu.

Vizita de lucru a continuat la Conacul Manuc Bey din Hâncești, la Școala de Arte și Casa de Cultură din Sărata Galbenă, Hâncești.