Campania națională de promovare și susținere a turismului intern #NeamPornit a ajuns, în acest weekend, în raionul Ungheni, satele Zuzuleni, Rădenii Vechi, Mănoilești și în satul Sadova r. Călărași.
Startul vizitei a fost dat la Pensiunea ,,Plopii fără soț”, care se află în satul Zuzuleni, comuna Agronomovca, r. Ungheni. La moment unitatea de cazare este în realizarea lucrărilor ca la data de 1 iulie curent să aibă loc deschiderea oficială a acesteia. Aceasta va oferi turiștilor 40 de locuri de cazare, un restaurant cu servirea mesei, o mică cramă dar și diverse activități agrement și sportive printre care: un teren de golf cu piciorul, jocuri de biliard, o piscină pe timp de vară dar și o sală de conferință.
A urmat vizita Rezervației Naturale „Plaiul Fagului” din satul Rădenii Vechi, acolo unde a avut loc Sărbătoarea Fagului. În cadrul evenimentului au avut loc mai multe activități printre care: Tabăra Cioplitorilor în lemn, care și-a desemnat câștigătorii; târgul de produse ecologice, naturale și tradiționale; ateliere de creație; expoziţii ale meşterilor populari, excursii ghidate; competiția culinară „Ca la Codru” dar și un spectacol cu participarea colectivelor artistice din raion şi republică.
Și în acest an Ministerul Culturii și-a propus să susțină activitățile culturale care promovează destinațiile turistice din Republica Moldova. Astfel, evenimentul desfășurat în mijlocul Rezervației Naturale Plaiul Fagului a fost suținut de Ministerul Culturii dar și alți parteneri. Vizitatorii s-au bucurat de frumusețea acestei destinații turistice și împreună contribuim la dezvoltarea turismului în cadrul rezervațiilor naturale.
Următoarea destinație în cadrul vizitei a fost la Pensiunea ,,La cramă” aflată în extravilanul s. Mănoilești, într-o zonă retrasă, liniștită și înconjurată de o panoromă frumoasă. ,,La Cramă” este o pensiune cu restaurant, având și patru numere de cazare care sunt contruite în lemn. De asemenea aceasta mai deține o mică cramă cu vinuri de casă, casa mare dar și activități de agrement în sânul naturii.
Iar la finele agendei a fost a vizitat un producător de căpșuni de satul Sadova, r. Călărași, în activitatea căruia se numără și realizarea de lăzi pentru diferite fructe și producerea de vinuri care în curând va fi lansat ca nou producător piața din Republica Moldova.
Campania națională #NeamPornit este susținută de Ministerul Culturii și Agenția de Investiții, destinată promovării și susținerii produsului turistic național.
Valentin Ceban

