GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Hackathonul „TravelHack”: studenți dezvoltă soluții inovative pentru promovarea turismului rural

Publicat:26.07.2024 - 10:10

În perioada 20-21 iulie a avut loc Hackathonul „TravelHack”, parte a Proiectului Educație Antreprenorială prin Digitalizare în Turism, în cadrul căruia treizeci de studenți din Moldova au dezvoltat soluții inovative pentru promovarea turismului rural.

Echipele participante au fost împărțite în funcție de soluțiile prezentate în două categorii: non-tehnice (strategii de marketing și promovare) și tehnice (soluții IT și pagini web).

Astfel, tinerii participanți au prezentat ideile care au inclus diverse subiecte - de la dezvoltarea platformelor digitale pentru turismul rustic și ecologic, până la crearea de ghiduri digitale pentru drumeții și strategii de marketing inovatoare. Participanții au avut libertatea de a veni cu propriile soluții, care să contribuie la promovarea sectorului turismului și la atragerea unui număr mai mare de turiști.

Proiectului Educație antreprenorială prin digitalizare în turism pe întreg lanțul valoric este finanțat de Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și implementat de Asociația Obștească Comitetul Național ICOM Moldova, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova, Institutul European pentru Inițiative, Reforme și Educație ASPIRE, AIESEC Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, cu susținerea Ministerului Culturii.