GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

„JOC”, spectacol incendiar la Festivalul Inimilor, Timișoara

Publicat:08.07.2024 - 13:14

Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc” a încântat publicul din Timișoara, printr-un program artistic extraordinar

Alături de reprezentanți din Polonia, Coreea de Sud, Portugalia, Brazilia, Mexic, Georgia, Serbia, Irlanda de Nord, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și Columbia, colegii de la „Joc” au participat la Festivalul Inimilor, ediția a XXXIII-a, organizat la Timișoara.

„Seara s-a încheiat cu spectacolul dăruit Timișoarei de Baletul Național JOC, din Republica Moldova, care a făcut să tresalte publicul numeros al parcului până târziu. Rar ne-a fost dat să vedem atâta grație și forță, delicatețe și energie, bucurie, profesionalism, demnitate, mândrie sănătoasă de a fi român și de a cunoaște tradițiile și specificul coregrafic al tuturor zonelor etnofolclorice ale țării”, se spune în comunicatul Primăriei municipiului Timișoara.