GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Mărțișorul, promovat la nivel european

Publicat:18.03.2017 - 08:22

Ministrul Culturii Monica Babuc a avut la data de 17 martie, la Paris, o întrevedere cu Francesco Bandarin, Director general adjunct al UNESCO pentru cultură, scopul căreia a fost promovarea dosarului multinațional “Practicile culturale asociate zilei de întâi martie” în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, dosar comun al Republicii Moldova, României, Bulgariei și Macedoniei, unde există tradiția de a vesti sosirea primăverii purtând în piept un Mărțișor.

 

Tot în aceeași zi, Monica Babuc s-a întâlnit cu Philippe Barbat, Directorul Institutului National pentru Patrimoniu, care a vizat același obiectiv de promovare a dosarului.

 

În contextul vizitei la Paris a fost organizat un program cultural tematic pentru promovarea și celebrarea sărbătorii Mărțișorului la nivel European, care a constat în deschiderea unei expoziții excepționale de mărțișoare în incinta Ambasadei României în Franța și un concert susținut de cântărețul Valy Boghean împreună cu trupa sa.

 

La eveniment au participat ambasadorii României și Republicii Moldova în Franța, Luca Niculescu și Lilian Moraru, ministrii Culturii Republicii Moldova și României, Monica Babuc și Ionuț Vulpescu, ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, și alți ambasadori acreditati în Franța, reprezentanți ai mediului cultural francez și ai diasporei moldovenești la Paris.