Pe 5 iulie 2026, Festivalul IA MANIA revine la Holercani, pe malul Nistrului, cu cea de-a XII-a ediție. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală „K Lumea” și susținut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, este dedicat promovării tradițiilor, meșteșugurilor, gastronomiei locale și patrimoniului cultural. Tema ediției din acest an este „Reîntoarcerea la Rădăcini” și propune o zi de reconectare cu valorile, obiceiurile și expresiile culturale care dau identitate comunităților din Republica Moldova.
Festivalul se va desfășura la Pensiunea Holercani, în localitatea Ustia, raionul Dubăsari, într-un cadru natural amplasat pe malul Nistrului. Programul reunește meșteri populari, artizani, artiști, producători locali și gospodării din satele raionului Dubăsari.
Vizitatorii vor putea descoperi Târgul Meșteșugarilor și Artizanilor, care va aduce împreună zeci de artizani locali, cu ii cusute manual, obiecte din ceramică, covoare, accesorii moderne inspirate din portul popular și alte creații lucrate manual. În spațiul festivalului vor fi organizate șezători practice, unde meșterițele vor prezenta tehnici tradiționale de cusut, vor explica simbolistica ornamentelor și vor arăta cum începe procesul de realizare a unei ii.
IA MANIA 2026 pune în valoare și gastronomia locală. Gospodăriile din satele raionului Dubăsari vor participa la o competiție culinară și vor pregăti bucate tradiționale. Programul include și concursul de pictură „Cai Verzi pe Pereți”, în cadrul căruia artiștii plastici vor picta live, timp de 10 ore, pe pânze de mari dimensiuni, lucrări inspirate din tradițiile și folclorul nostru.
Pentru copii va fi amenajat un spațiu delimitat, unde vor avea loc ateliere meșteșugărești și activități interactive, gândite pentru a-i apropia pe cei mici de tradiții prin joc, lucru manual și experiențe directe. Un alt moment al festivalului va fi Parada Portului Popular.
Pe scena festivalului vor urca trei proiecte muzicale: trupa Zdob și Zdub, trupa Cuibul și tinerii din Molda the Dog. Atmosfera din timpul zilei va fi completată de DJ Driadele, care va asigura fondul sonor și ritmurile festivalului.
Biletele sunt disponibile aici: https://iticket.md/event/klumea-festivalul-ia-mania-2026

