Ministerul Culturii își exprimă profundul regret în legătură cu trecerea la cele sfinte a îndrăgitei interprete de muzică populară Nina Ermurachi, Maestru în Artă, care s-a stins din viață la data de 21 octombrie 2016.
Interpreta Nina Ermurachi s-a născut la 15 iulie 1949, în satul Floriţoaia Veche, r-l Ungheni și a făcut parte din generaţia de aur a muzicii populare româneşti din Basarabia postbelică.
S-a lansat în muzica populară în anul 1968, cu cântecul „Măi cucule blestemat”, care în scurt timp a devenit șlagăr. Pe parcursul vieții, Nina Ermurachi a activat în Capela Corală „Doina” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, a fost solistă a Orchestrei de Muzică Populară „Folclor” și a mai colaborat cu orchestrele de muzică populară „Moldoveneasca” și „Arta”.
Creația artistei a cuprins piese lirice, romanțe pentru alinarea sufletului, melodii care au ajuns la inima fiecărui om, care au vibrat în cele mai sensibile momente și au oferit clipe de regăsire sufletească. Printre cântecele care au făcut-o celebră se numără „Pădure, verde pădure”; „Flori de romaniţă”; „Cântec vechi de cătănie”; „Lăsați-mă să cânt”; „Sunt o fata de la codru” etc.
Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor şi celor apropiaţi.
Dumnezeu să o odinească în pace… Fie-i țărâna ușoară…
Corpul neînsufleţit al cântăreţei va fi adus astăzi, 22 octombrie, începând cu ora 17:30, la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din capitală, iar duminică la ora 12:00 va fi așezată la locul de veci la Cimitirul Central de pe str. Armenească.

