Idei de instituționalizare a Organizațiilor de Management a Destinațiilor (OMD) au fost prezentate de către mediul asociativ din domeniul turismului, în cadrul unei ședințe privind crearea OMD, organizată sub egida Ministerului Culturii, în data de 27 iulie 2023.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate practicile internaționale de funcționare a OMD, ce permit preluarea experiențelor reușite pe marginea modalității de organizare și constituire, obiectivele și atribuțiile, organele de conducere și modalitățile de finanțare a OMD-lor. În acest sens, reprezentanții mediului asociativ, au analizat bunele practici de funcționare din România și Austria.
„Necesitatea conjugării tuturor eforturilor privind crearea, instituționalizarea și dezvoltarea OMD-urilor, sunt indispensabile în procesul de dezvoltare și promovare a turismului atât la nivel local, cât și regional, având un rol important în elaborarea de produse și consolidarea actorilor la nivel de destinații” a subliniat Andrei Chistol, Secretar de stat, care a prezidat ședința de lucru.
Aceste tipuri de organizații trebuie reglementate prin acte normative necesare, iar în acest sens, reprezentanții mediului asociativ au reiterat importanța creării acestor structuri, venind cu sugestii și recomandări prin prezentarea opțiunililor de organizare și atribuțiilor pe care ar trebui să le îndeplinească OMD.
În concluzie, s-a decis ca toate părțile interesate de subiectul discutat să se consolideze în cadrul unui grup de lucru, în vederea creării și instituționalizării Organizațiilor de Management a Destinațiilor.

