GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Uniți prin ARTĂ

Publicat:30.01.2023 - 11:46

Manageri, cadre didactice și elevi ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic, domeniul Artă din întreaga țară, dar și factori de decizie, susținători și parteneri de dezvoltare s-au întrunit vineri, pe 27 ianuarie la un eveniment cu genericul UNIȚI PRIN ARTĂ,  dedicat Zilei Culturii Naționale.

Centrul de Excelență în Educatie Artistică  „Ștefan Neaga” a oferit spațiu pentru discuții și abordare creativă reprezentanților Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Colegiul Național de Coregrafie, Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, or. Soroca, Colegiului de Muzică și Pedagogie, or. Bălți.

Adunarea a fost salutată de oaspeții invitați: Andrei Chistol, Secretar de Stat al Ministerului Culturii;  reprezentanților  Ministerul Educației și Cercetării și onorată de prezența E.S. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Bulgariei în Republica Moldova,  Evgheni Stoicev și a lui Crasimir Andreev, consilier pe educație și cultură.

Demersul cultural al evenimentului a fost susținut și de către Constantin Rusnac, Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei; Marian Stîrcea, director artistic al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Artist al Poporului și a Nataliei Procop, Doctor în studiul Artelor și Culturologie.

Scopul evenimentului a constat  în crearea contextului pentru dezvoltarea durabilă a parteneriatelor educaționale și culturale în cadrul rețelei interne cu instituțiile arondate de profil artistic.

Agenda evenimentului a inclus 8 ateliere de lucru la specializările: Instrumente cu coarde, Pian, Instrumente populare, Instrumente aerofone , Dirijare Corală, Canto, Muzicologie, Coregrafie.

Atmosfera a fost înnobilată de o expoziție amplă  de artă plastică,  o expoziție de artă culinară din produse de cofetărie și patiserie  prezentată de  partenerii noștri -  Școala profesională nr.2, or. Chișinău.

Culminația evenimentului a constituit concertul cu participarea colectivelor artistice din cadrul CEEA „Ștefan Neaga” și instituțiilor arondate.

S-au expus și încântat publicul: Corala Gloria, dirijor  Valeria Diaconu; Orchestra de cameră, dirijor Vladimir Andrieș, Maestru în Artă; Orchestra de muzică populară „Tinerii Rapsozi”, dirijor  Vasile Panainte, Maestru în Artă; Orchestra de instrumente aerofone și de percuție, dirijori  Nicolae Usaciov, deținător Ordinului Gloria Muncii  și Gabriel Frecăuțanu; Colectivul  de dansuri populare de la Colegiul Național de Coregrafie, conducător artistic Georgeta Valcan- Voinovan; Ansamblul de dansuri populare „Soroceanca” de la Colegiul de arte „Nicolae Botgros” , or. Soroca, conducător artistic Maia Șevciuc; Ansamblul de dansuri populare „Balgarschi  ritmi”, Filiala Tvardița, conducător artistic Valentin Vasilev; Orchestra de acordeoniști de la Colegiul de Muzică și Pedagogie din or. Bălți, conducător artistic Tatiana Volcova; Teatrul –studio „Debut” de la  Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” or. Soroca, regizor Tamara Grițenco, Om Emerit.

„Prin acest spectacol extraordinar, s-a creat peisajul sugestiv al culturii și tradiției Basarabene! Exprimăm încrederea și speranța că evenimente de acest fel vor deveni un obicei cu tradiție  de a ne revedea și cunoaște la față și la alte manifestări, concerte, expoziții, masterclass-uri, ateliere de lucru  în scopul racordării învățământului artistic la deziderate comune întru formarea tinerilor specialiști din cadrul învățământului profesional tehnic postsecundar, domeniul Artă.”, au menționat organizatorii.