Andrei Mardari este un autodidact în domeniul fotografic. Fiind fascinat de această artă, manifestă curiozitate față de lucrurile care îl înconjoară, aceasta alimentând setea de cunoaștere, fiind totodată carburantul ce susține întregul proces de învățare care, de altfel, nu are sfârșit, deoarece fotografia este o artă complexă. Un fotograf trebuie să cumuleze o serie largă de calități pentru a surprinde fotografii de calitate. Pe lângă genul de reportaj, Andrei Mardari este pasionat de portret și eseu. Fotografia de portret artistic se referă la găsirea emoțiilor și a expresiilor în imaginile realizate. Transmiterea stării autentice a subiectului nu e ușor de obținut. O scânteie firească în ochi, un surâs, o expresie încrezătoare - acestea sunt elementele pentru crearea unor fotografii de succes. Andrei fotografiază în oraș, dar și în mediul rural, tradițiile fiind importante și ajungând în vizorul aparatului său de luat vederi. Din multiplele caractere pe care le întâlnește se leagă și prietenii, acești protagoniști devenind, în mod repetat, eroi ai unor fotografii conceptuale.
Munca și pasiunea lui Andrei Mardari nu trec neobservate și sunt răsplătite prin respectul și aprecierea breslei, dar și a opiniei publice.
Andrei Mardari a participat la numeroase expoziţii de grup, organizate în ţară şi peste hotare: Galeria Foto Art din Oradea, România, la Centrul Expozițional din Cracovia, Polonia (Expoziție de fotografie cu genericul Republica Moldova – parcurs European), la Galerija Centrs, Riga, Letonia (25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova), expoziția Peisajul Cultural Orheiul Vechi, vernisată la Paris de Ambasada Republicii Moldova în Franța, expoziția Revenire a Uniunii Artiștilor Fotografi din Republica Moldova organizată la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
În anul 2015, Andrei Mardari s-a învrednicit de Marele Premiu la Concursul Național de Fotografie, desfășurat sub genericul Egalitate prin obiectiv, din cadrul Programului ONU Femeile în politică. Tot în anul 2015, dar și în anul 2018, i s-a acordat Premiul pentru categoria jurnalism foto al Clubului de Presă din Chişinău, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Comitetul pentru Libertatea Presei. Acest premiu anual are menirea de a sprijini și încuraja eforturile jurnaliștilor pentru o presă de calitate, la nivelul standardelor profesionale internaționale. Andrei mai câștigă și premiul Omul Anului 2017 la categoria Artă fotografică al revistei VIP magazin.
Unele dintre lucrările sale se regăsesc în numeroase albume: Chişinău – oraşul vechi şi nou, Editura Litera, Chişinău, 1998; Aurelian Dănilă, Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini, Editura Baştina-Radog, Chișinău, 1999; Buiucani 2000, Editura Prut Internaţional, Chișinău, 2000; Aurelian Dănilă, În dialog cu dirijorul Alexandru Samoilă, Chișinău, 2001; Aurelian Dănilă, Lilia Amarfii – regina operetei, Editura Enciclopedică, București, 2002; Ştefan, Editura Princeps, Chișinău, 2005; Parlamentul Independenţei, Asociaţia Parlamentul ’90, Chișinău, 2010; Poliția Republicii Moldova. Ordine. Dreptate. Siguranță, Editura Princeps, Chișinău, 2011; Republica Moldova. Patrimonial, Editura Princeps, Chișinău, 2012; RepublicaMoldova. Ghid turistic, Agenția Moldpres, Chișinău, 2013; Antologia fotografiei basarabene, Editura Princeps, Chișinău, 2014; Republica Moldova. Serviciul de Protecție și Pază de Stat. 25de ani, Editura Princeps, Chișinău, 2016;Sala cu Orgă din Chișinău, Combinatul Poligrafic Chișinău, 2018. Este autor de imagine la albumele Raionul Ialoveni, Fundaţia Draghiştea, Chișinău, 2010 și Raionul Ialoveni: tradiție și viitor, Tipografia Centrală, Chișinău, 2022.
Mihai Potârniche,
curator expoziție
În cadrul evenimentului de inaugurare a expoziției va fi lansat albumul recent apărut la Editura ARC Andrei Mardari. Trepte în zbucium, care a fost prezentat la cea de-a 17-a ediţie a Târgului de Carte Bookfest de la București.