Miercuri, 17 iulie, ora 16.00
Muzeul Național de Artă al Moldovei,

în parteneriat cu

Ambasada Republicii Letonia în Republica Moldova

și Muzeul Orașului Jūrmala

inaugurează expoziția

Valdis Bušs  - 100 de ani de la naștere

Lucrările pictorului Valdis Bušs (1924 - 2014) au fost, pentru mai bine de 50 de ani, parte integrantă a artei letone. În cadrul expozițiilor de grup picturile sale se remarcă imediat. Acest lucru este evident datorită faptului că artistul și-a propus ca operele sale să genereze un efect intens asupra privitorului: „Prin lucrările mele, redau viața și binele. Cred că rațiunea va birui pe Pământ, ideile ce exprimă umanitatea vor învinge”. 

Viața lui Valdis Bušs reflectă, precum o oglindă, soarta națiunii letone din secolul al XX-lea. S-a născut la 25 iulie 1924 în satul Pokaševa, parohia Viļaka, districtul Abrene, fiind al doilea dintre cei 7 copii ai familiei. Tenacitatea și rezistența specifice fermierului, trăsături moștenite de către artist, i-au fost de folos atât atunci când a terminat liceul în condiții aspre de război (1943), cât și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când și-a făcut serviciul militar în legiune (1943-1944) și în Armata Roșie (1944-1945). La sfârșitul războiului Valdis Bušs avea 21 de ani, a fost rănit în lupte de trei ori și era determinat să se formeze ca artist la Academia de Arte a Letoniei (1945-1950). Cu toate acestea, viața l-a testat din nou. În martie 1949, logodnica artistului Anna Burlacāne a fost deportată în Siberia, împreună cu alți 40 de mii de „dușmani ai poporului”, de către puterea ocupantă a Uniunii Sovietice. Valdis Bušs și-a luat concediu academic pentru „a-și ameliora starea de sănătate”, a urmat-o pe Anna și s-a căsătorit cu ea în Orientul Îndepărtat. Această decizie i-a afectat întreaga sa viață de mai apoi. Căsătoria cu un „dușman al poporului” nu doar l-a împiedicat să-și finalizeze studiile, dar și l-a lipsit de oportunitatea de a participa la viața artistică timp de 20 de ani.

Atitudinea sfidătoare de fermier l-a ajutat iarăși să supraviețuiască și să nu renunțe. Valdis Bušs a reușit să organizeze prima expoziție personală abia în anul 1972. Artistul avea vârsta de 46 de ani și energia sa clocotitoare, pofta de viață și îndeosebi abilitatea de a privi lumea într-un mod diferit s-au dezlănțuit cu adevărat, în mod expresiv, pe pânze. Nici urmă de percepție realistă a naturii și a gamei sale cromatice caracteristice, doar o reacție onestă la trăirile sale și atmosfera naturii, caracterizată printr-un desen simplificat, îndrăzneț, suprafețe expresive și contururi puternice. Odată cu prima expoziție personală, parcursul său artistic era deja clar formulat, schimbând abordarea convențională a peisajului, cufundându-se în esența fenomenului înfățișat, creând, în același timp, o interpretare tensionată, dar echilibrată.

În deceniile ce au urmat – anii 1980 și 1990 – paleta lui Valdis Bušs s-a îmbogățit, în urma căutării unei expresii mai pure și mai concentrate a ceea ce era văzut și simțit; au apărut combinații tonale curajoase, chiar disonante, structurate prin aplicarea variată a vopselelor, de la un impasto dens până la arii acoperite de un strat subțire de culoare pură. Observând combinațiile coloristice, se pare că pictorul vedea natura letonă în lumina puternică a soarelui sudic. În fiecare tablou, artistul își setează o nouă sarcină pentru perfecționarea reprezentării lumii. Scopul pictorului nu era o descripție exactă a lumii vizibile, ci intensificarea stărilor observate prin prisma gândurilor și a emoțiilor sale.

Pe parcursul vieții sale, contribuția lui Valdis Bušs – exprimată în imagini artistice adevărate, profund personale și pline de o exaltare răsunătoare – poate fi divizată în mai multe etape diferite stilistic, însă trăsătura unificatoare și cea mai importantă a fost dezvoltarea constantă și adopția inovațiilor artistice, fără a pierde vreodată conexiunea subtilă cu natura sau excelența calităților estetice. Spre sfârșitul vieții, artistul a abordat misterul cosmic – Lumina ca simbol al lui Dumnezeu, forța imaterială care unește totul, abstragând tot mai mult de lumea vizibilă. El a spus: „Există o lumină la capăt”.

Curator Inga Bunkše

Muzeul Jūrmala