29 martie 2024, Chișinău - Proiectul de înființare a Centrului de Cultură și Artă Contemporană „Universul” a fost făcut public astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Ministrul a oferit detalii referitoare la proiect, inclusiv în ceea ce ține de domeniile, activitățile și inițiativele prioritare pentru valorificarea celor peste 14.000 de metri pătrați ai viitorului Centru (din totalul de peste 21.000 de metri pătrați ai Editurii „Universul”) în serviciul vieții culturale a capitalei și a țării.
„Aici vor fi ateliere de creație ale artiștilor și galerii de artă. Tot aici se va afla blocul 3 al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova - depozitarul instituției. Vom avea și un cinematograf, unde vom proiecta filme de autor; un teatru cu scenă, astfel încât echipele independente să poată desfășura master-class-uri, face repetiții și juca spectacole. Vrem să reanimăm viața culturală în centrul istoric al capitalei și să ne onorăm angajamentele față de ONG-urile de cultură și artiștii independenți, față de comunitatea creativă și consumatorii de artă”, a specificat ministrul Sergiu Prodan.
Viziunea privind proiectul de revitalizare a ansamblului de construcții ale fostului complex editorial-poligrafic a fost prezentată de arhitectul Roland Rotar. Potrivit estimărilor, studiul de fezabilitate și alte acte necesare implementării proiectului ar putea fi definitivate timp de un an, iar cheltuielile pentru implementare s-ar ridica la 10-15 milioane de euro, bani identificați de Guvern inclusiv de pe urma vânzării terenului de pe strada Tighina pentru viitorul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Conferința poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii și pe privesc.eu.

