15 ianuarie 2025, Chișinău și București – Astăzi, într-o ședință festivă, Academia de Științe a Moldovei și Academia Română au marcat Ziua Culturii Naționale, celebrând 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Evenimentul, desfășurat prin legătură on-line, a adus împreună personalități marcante din domeniul cultural, academic și politic, într-un omagiu adus valorilor naționale și importanței operei eminesciene.
Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în adresarea către înaltul for, a spus: „Eminescu nu a fost doar „Luceafărul poeziei românești”, ci și un om care a trăit intens dragostea de țară, de neam și de cultură. În scrierile sale găsim ecoul unei epoci, dar și adevăruri perene care transcend timpul și spațiul. Opera sa este un testament al limbii române, al aspirațiilor naționale și al unității spirituale dintre românii de pretutindeni.” În fața membrilor Academiei Române și ai Academiei Republicii Moldova, ministrul a reafirmat importanța menținerii vii a moștenirii lui Mihai Eminescu: „Opera sa este puntea care ne leagă, un simbol al unității noastre culturale și istorice. Într-un context european și global tot mai dinamic, Eminescu rămâne reperul nostru identitar, cel care ne reamintește cine suntem și care sunt valorile noastre fundamentale.”
„Faptul că ne aflăm aici împreună, români din România și din Republica Moldova, este o dovadă că spiritul lui Eminescu trăiește în noi. Să continuăm să-l studiem, să-l promovăm și să-l transmitem generațiilor viitoare, pentru ca mesajul său să dăinuie și să inspire.” – se spune în încheierea mesajului adresat de către Sergiu Prodan academicienilor, membrilor AȘM și AȘR.
Participanții, printre care Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române; Acad. Ion Tighineanu, Președintele Academiei de Științe a Moldovei; Natalia-Elena Intotero, Ministra Culturii, România; Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, România - au subliniat rolul crucial al culturii în definirea identității naționale și au evidențiat moștenirea lăsată de Mihai Eminescu, un adevărat simbol al spiritualității românești.
În discursul său, academicianului Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei a subliniat importanța colaborării între cele două state românești în promovarea culturii naționale și a valorilor eminesciene.
„Ideea de a declara 2025 drept Anul Eminescu a devenit realitate grație eforturilor consolidate ale celor două academii surori”, a menționat Tighineanu. „A urmat o rezonanță puternică în mass-media, iar la mijlocul lunii decembrie ideea a fost preluată de factorii de decizie.”
„Nu putem cuprinde pe toți în această aulă, dar sunt emoționat și impresionat că pe urmele marilor înaintași, ale căror portrete se văd acolo în fundal, și ale multor altor oameni de cultură, sărbătorim Ziua Culturii Naționale în ambianța firească a Academiei Române”, a afirmat un membru marcant al comunității academice.
Evenimentul a reafirmat angajamentul față de cultura română și a oferit un prilej de reflecție asupra moștenirii spirituale și intelectuale, profund marcate de geniul literaturii românești, Mihai Eminescu.