Inițiativa legislativă care prevede modificarea Legii cinematografiei și crearea Fondul Național al Cinematografiei. a fost adoptată de Parlament în lectura a doua.
Conform proiectului, instituirea Fondului Național al Cinematografiei va permite finanțarea, dezvoltarea și promovarea domeniului cinematografiei, precum și realizarea măsurilor de conservare, păstrare și valorificare a patrimoniului național cinematografic. Fondul va fi finanțat din alocațiile aprobate anual în bugetul de stat, resursele financiare oferite de către donatori, precum și din alte surse. La rândul său, Fondul va finanța producția de filme de toate genurile și alte opere audiovizuale; dezvoltarea proiectelor cinematografice; coproducții internaționale; distribuția filmelor; promovarea cinematografiei în plan național și internațional etc. Regulamentul privind modul de gestionare și distribuire a mijloacelor financiare ale Fondului va fi aprobat de Guvern, iar gestionarea acestuia va ține de responsabilitatea Centrului Național al Cinematografiei.
O altă prevedere a documentului stabilește că finanțarea proiectelor din Fondul Național al Cinematografiei nu va depăși 50 % din costul total. Excepție vor constitui operele audiovizuale cu statut de film dificil, în cazul cărora ajutorul de stat poate acoperi până la 80 % din costuri. Proiectul mai prevede extinderea sprijinului financiar pentru filme experimentale, filme de autor sau producții cu grad sporit de dificultate, pentru a diversifica oferta culturală și a încuraja inovația artistică.
Potrivit documentului, vor fi finanțate programele educaționale în domeniul producției cinematografice, va fi reorganizat cinematograful „Odeon”, care va fi transformat într-un centru public de proiecție și educație cinematografică și va fi inclus în structura Centrului Național al Cinematografiei. Activitatea Centrului Național al Cinematografiei și a subdiviziunilor acestuia va fi finanțată din bugetul de stat.
În anul curent, din bugetul total al sectorului cultural și educațional în valoare de 635,3 milioane de lei, pentru susținerea cinematografiei au fost alocate 20,1 milioane de lei.

