Condițiile de desfășurare a concursului repetat pentru funcția de director a Instituției Publice Centrul Național al Cinematografiei

A N U N Ţ
cu privire la condițiile de desfășurare a concursului pentru funcția de director a Instituției Publice Centrul Național al Cinematografiei, în care Ministerului Culturii are calitatea de fondator
În conformitate cu pct. 36 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcționarea instituției publice Centrul Naţional al Cinematografiei (anexa nr. 1) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2015 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii cinematografiei nr.116 din 3 iulie 2014 și pct. 9, sbp. 19) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Culturii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 147/2021, Ministerul Culturii al Republicii Moldova anunță concurs repetat pentru ocuparea funcției de director a Instituției Publice Centrul Naţional al Cinematografiei.
La concurs pot candida persoane care întrunesc cumulativ următoarele condiții:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- cunoaște limba română;
- deține studii superioare universitare în domeniile de referință sau superioare universitare corespunzătoare profilului cinematografiei;
- are experiență de activitate în domeniul cinematografiei de cel puțin 5 ani;
- la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vârsta de 65 ani,
- nu are antecedente penale;
- este apt din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcției.
- lipsa antecedentelor penale, inclusiv a celor stinse sau anulate de instanța de judecată.
Candidații pentru ocuparea funcției de director al Centrul Naţional al Cinematografiei, prezintă personal (la adresa: mun. Chișinău, str. Nicolae Iorga, 24, bir. 8) inclusiv online, prin intermediul poștei electronice (maria.feraru@mc.gov.md), în termen de 30 de zile din ziua publicării anunțului, dosarul de participare la concurs cu următoarele acte obligatorii:
- cererea de înscriere (docx, pdf);
- copia de pe buletinul de identitate;
- copiile de pe actele de studii;
- copiile de pe actele ce confirmă experiența de activitate în domeniul cinematografiei sau managerială (în cazul dacă o are);
- copia de pe carnetul de muncă si/sau alte acte confirmative privind experiența de activitate;
- certificatul medical din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
- certificatul de cazier judiciar sau cererea pe propria răspundere
- Proiectul de management/programul de activitate pentru 4 ani în funcția de director al Centrului;
- declarația pe propria răspundere (docx, pdf);
- acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (docx, pdf);
- declarația privind lipsa conflictului de interese (docx, pdf).
- curriculum vitae (in format Europass);
În cazul în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, toate actele necesare se scanează în format PDF sau JPG.
Candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul proiectelor/concursurilor locale/naționale/ internaționale, publicații științifice, statutul de expert/evaluator național/internațional etc., pentru ultimii 5 (cinci) ani.
Lista actelor depuse va fi cu paginile numerotate, în 1 exemplar.
Tip de angajare: Perioadă determinată (4 ani).
Termenul limită de depunere a dosarului de participare: (30 de zile de la data publicării) - 11 iulie 2025, ora 16:00
Locul depunerii documentelor: m. Chișinău, str. Nicolae Iorga. 24, bir. 8.
Persoană responsabilă de oferirea informațiilor suplimentare: FERARU Maria, 0(22)823808, 079717577, 069711908, șef Serviciu resurse umane.
Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea concursului sunt suportate de Ministerul Culturii, iar cele ce țin de participarea la concurs (deplasare la locul de desfășurare a concursului, cazare, utilizarea mijloacelor de comunicare, autentificarea copiilor de pe documente, etc.) sunt suportate de participanții la concurs.
Informația despre recepționarea și evaluarea dosarelor, susținerea interviului va fi publicată pe site-ul web oficial a Ministerului Culturii (https://mc.gov.md), precum şi va fi adusă la cunoștința fiecărui candidat prin mesaj electronic la e-mail indicat în cererea de participare.
BIBLIOGRAFIA CONCURSULUI
Constituția Republicii Moldova
I. Acte legislative generale
- Legea nr.982/200 privind accesul la informație, Monitorul Oficial nr. 88-90/664;
- Codul Muncii al Republicii Moldova, nr.154/2003, Monitorul Oficial nr. 159-162;
- Legea nr. 270 din 23.11. 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Monitorul Oficial nr. 441-447 din 30.11.2018;
- Legea nr.133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal, Monitorul Oficial nr.170-175;
- Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, Monitorul Oficial nr.245-246;
- Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice, Monitorul Oficial nr.197-205;
- Legea nr. 181/2014 a finanțelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale;
II. Acte legislative şi normative în domeniul cinematografiei
- Lege nr. 116/2014 cinematografiei.
- Hotărâre nr. 846/2015 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii cinematografiei nr.116/2014.
- Lege nr. 154/2018 privind atragerea investițiilor străine în domeniul producției de film și alte opere audiovizuale.
- Lege nr. 189/2024 cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual și a Protocolului la aceasta.
- Lege nr. 53/2023 cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind coproducția cinematografică (revizuită).
- Hotărâre nr. 445/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind Programul de investiții în domeniul producției de film și alte opere audiovizuale.
- Lege nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
- Convenția UNESCO pentru protecția și promovarea diversității expresiilor culturale, 2005.