Stimați colegi,
Tradițional, ne dăm întâlnire pe data de 18 mai pentru a aduce un omagiu angajaților din sectorul muzeal, care, cu dedicație și devotament, își aduc aportul la păstrarea patrimoniului cultural al țării noastre și îl fac cunoscut peste hotare. Este un prilej de a încuraja oamenii care își fac munca la cel mai înalt nivel, dar și o bună ocazie de a face un schimb de experiențe și de a acumula noi idei.
Mă adresez în primul rând muzeografilor, ghizilor, cercetătorilor, restauratorilor, custozilor, dar și managerilor instituțiilor muzeale: cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, vă aduc cele mai sincere felicitări și îmi exprim gratitudinea pentru devotamentul și dragostea depuse întru păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural. Dumneavoastră sunteți cei care păstrați vie memoria neamului nostru, care dăruiți o nouă viață trecutului, oferind noi căi spre dezvoltarea viitorului.
Totodată, aduc sincere mulțumiri celor care oferă suport necondiționat domeniului muzeal: fondatorilor, care asigură cele mai bune condiții pentru ca muzeele să își poată desfășura activitatea; persoanelor care contribuie la îmbogățirea colecțiilor muzeale; jurnaliștilor, care prezintă întregii lumi activitatea instituțiilor muzeale, dar și tuturor celor care sunt prieteni devotați ai muzeelor.
La mulți ani!
Cu aleasă prețuire,
Sergiu PRODAN, Ministru al Culturii

